S-a numit, în limba poporului său, Tiudareiks. Adică “regele poporului”. Omenirea îl cunoaşte însă drept Teodoric, conducătorul ostrogoţilor, spaima Imperiului Roman. A reuşit să facă exact lucrul de care se temeau romanii: i-a unit pe ostrogoţi. În anul 489, a pornit cu 60.000 de ostaşi şi un sfert de milion de supuşi să îngenuncheze şi să colonizeze Italia. A învins prima dată armata generalului Odoacru la Aquilea şi a doua oară la Verona. Nu vom continua să mergem pe firul istoriei şi al faptelor lui de arme, pentru că ne interesează, acum, ceea ce s-a întîmplat acolo, pe cîmpul Veronei, după ce lupta s-a sfîrşit. Povestea spune că, învinşi şi învingători, toţi lăsaseră în urmă sute de cai răniţi. Locuitorii din zonă – ale căror provizii fuseseră rechiziţionate de legionarii lui Odoacru, mai întîi, pentru ca apoi puţinul care mai rămăsese să fie luat de oamenii lui Teodoric – au găsit o metodă la îndemînă de a-şi reumple pivniţele şi cămările şi de a-şi hrăni familiile. Ei au “reciclat” carnea cailor, pe care i-au tranşat şi i-au pus în oală. Se spune că unul dintre cele mai gustoase şi mai căutate preparate din bucătăria veroneză – “pastissàda de cavàl” – îşi are originea în acea întîmplare. De altfel, nu este singurul patruped cabalin care a ajuns pe masa veronezilor. Asinul, al cărui nume, în dialect, este “il musso”, este şi el sacrificat şi folosit pentru pregătirea bucatelor. Carnea asinului a devenit un ingredient culinar însă nu datorită unui război, ci pentru că în familiile sărace exista o vorbă: “Nimic nu trebuie lăsat să se piardă!”. Asta însemna că atunci cînd un animal nu mai putea fi folosit pentru transport, din cauza bătrîneţii sau pentru că suferise un accident, el era sacrificat şi gătit. De obicei, carnea acestora se condimenta intens şi se punea la cuptor, ore în şir, să se coacă în vin.
In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 25 iunie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu